DCD Fabrica de Carne susține Concursul Național de Protecția Mediului „Și gestul tău contează!”

DCD Fabrica de carne se alătură, în calitate de partener și susținător, celei de-a XVIII-a ediții a Concursului Național de Protecția Mediului „Și gestul tău contează!”,desfășurat în perioada 4–7 iunie 2026.
Evenimentul este organizat de Palatul Copiilor Botoșani și Asociația „Papucul Doamnei”, sub egida Ministerului Educației și Cercetării și a Inspectoratului Școlar Județean Botoșani. Proiectul face parte din Calendarul Proiectelor de Educație Extrașcolară Naționale și Internaționale finanțate de Ministerul Educației și Cercetării și este coordonat de profesor Cecilia Vicoveanu.
Alături de organizatori, la buna desfășurare a competiției contribuie Direcția Județeană de Mediu Botoșani, Direcția Silvică Botoșani, DCD Fabrica de Carne și FundațiaAlfa – Suflet și Energie.
La ediția din acestan participă elevi din întreaga țară, câștigători ai etapelor județene și ai selecțiilor desfășurate în luna aprilie. Aceștia și-au demonstrat creativitatea și preocuparea pentru protejarea mediului prin proiecte de mediu, fotografii realizate în cadrul unor acțiuni de conservare a naturii, colaje din materiale naturale și obiecte utile realizate din materiale reciclabile.
Programul etapei naționale include activități educative, practice, sportive și creative, desfășurate sub formă de concurs între echipaje, oferind participanților oportunitatea de a învăța, de a colabora și de a promova valori esențiale pentru dezvoltarea unei societăți responsabile.
Gazda participanților este Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Vorona, județul Botoșani.
Prin susținerea acestui proiect, DCD Fabrica de carne își reafirmă angajamentul față de educație, comunitate și inițiativele care contribuie la formarea unor generații conștiente de importanța protejării mediului. Considerăm că schimbările importante încep prin gesturi simple, iar investiția în educația tinerilor reprezintă una dintre cele mai valoroase contribuții la viitorul comunității noastre.



